Digitalizarea în evaluarea educației - Interviu cu Dragoș Iliescu

Digitalizarea în evaluarea educației

Interviu cu Dragoș Iliescu, CEO & Chief Scientist Brio, prof. univ. dr. la Facultatea de Psihologie, UNIBUC

În ediția a noua din seria de interviuri cu oameni vizionari din educație și tehnologie, LIVE! by Logiscool, l-am avut alături pe Dragoș Iliescu, CEO & Chief Scientis Brio, prof. univ. dr. la Facultatea de Psihologie a Universității București. 

Am discutat despre noutatea și benificiile aduse de Testele digitale standardizate Brio care măsoară în mod obiectiv cunoștințele elevilor din clasele I-XII la română și matematică, oferindu-le, astfel, indicii despre zonele la care mai au de lucrat și un cadru de unde să pornească pentru a-și îmbunătăți performanța școlară. Am discutat despre educația din România și cât de pregătiți suntem sau nu pentru digitalizare, dar și despre mituri legate de inteligență sau positive and negative affectivity. 

Fragment din interviu

Spune-ne despre Brio.

Brio este platforma românească de testare standardizată în educație, de accelerare a performanței școlare. Este și pentru copiii foarte dotați, și pentru cei care vor mai mult, și pentru copiii care au nevoie de activități remediale. Brio oferă teste standardizate bazate pe o tehnologie foarte sofisticată, pentru matematică și română, de la clasa I la clasa a XII – a. Tehnologia din spate, nu doar cea digitală, ci psihometria, arta testului, face ca testele să nu fie statice. Avem o bancă foarte mare de itemi, la matematică avem peste 20.000, care au fost calibrați deja prin testarea lor pe peste 60.000 de copii. La fiecare moment în care cineva vrea să genereze un test, pe baza unor algoritmi, sunt extrași itemi pentru a crea un test specific pentru persoana respectivă. Are teribil de multe avantaje. Poți să testezi și să retestezi copilul în timp ce învață, fără ca el să aibă variabilitate în calitatea testului. Sunt avantaje pentru toți participanții la educație: elevi, părinți și profesori. E un proiect transformațional pentru că se uită la capacitatea națiunii române  de a-și rezolva una dintre marile probleme - aceea a educației. Vom genera în curând și teste la alte materii și altele extracurriculare, cum ar fi critical thinking, digital skills, financial literacy și alte lucruri de genul acesta. Dezvoltăm câteva teste în cooperare cu câteva ONG-uri din educație, care vor fi libere în platformă, pentru zona de analfabetism funcțional și anumerație funcțională. Dezvoltăm și tehnologie informatică avansată, trecem înspre generarea algoritmică a problemelor, care e alipită unei tehnologii de tipul artificial intelligence.

De la ce gol din sistemul educațional ați pornit și care este noutatea pe care o aduce Brio?

Fiecare dintre cei trei participanți la educație se confruntă cu câte ceva ce Brio rezolvă plenar. Ne spun statisticile Ministerului Educației că profesorul petrece aproximativ 14 ore pe săptămână cu activități legate de evaluare: creează, administrează, corectează și dă feedback pe teste. 14 ore înseamnă mai mult de o treime din cele 40 de ore de muncă pe săptămână. Mulți profesori văd în asta o presiune teribilă, iar lipsa de timp este acută. De aceea, mulți lucrează și în afara orelor de program, pentru că nu le ajunge timpul. Brio rezolvă cel puțin această problemă a timpului, pentru că evaluarea Brio e one click away. În al doilea rând, Brio îți oferă un instrument psiho-educațional. Raportul respectiv este o modalitate de interacțiune cu părintele. Mulți profesori se plâng din cauza faptului că nu pot să lege relații corecte cu părinții.

Un copil a luat 7 la matematică, dar de fapt, ce înseamnă asta? Mi se pare o întrebare extraordinară pe care ai pus-o mai devreme, pentru că ne plasează într-un context mai larg decât capacitatea cognitivă a copilului. Vorbeai de ideologii mai devreme. Există tot felul de ideologii și în aceste skill-uri pe care le putem sau nu crește, există diferite școli și teorii. Sunt curioasă care este părerea ta.

Când zic ideologie mă refer la lucruri pe care vrem să le credem. Un om de știință e antrenat din primele luni de doctorat, acela e începutul în ale cercetării. Ce faci când ești om de știință, este că cu cât vrei să crezi mai mult un lucru, cu atât mai sceptic ești față de acel lucru. Dacă accept un anumit tip de dovadă în majoritatea lucrurilor cu care mă confrunt, atunci când aș vrea să cred un alt lucru, nu-mi ajung dovezile normale, am nevoie de dovezi suplimentare. Fiindcă știu că creierul meu este susceptibil la eroare din acel punct de vedere. Vrem să credem anumite lucruri. Să îți dau un exemplu. Unul din miturile existente în domeniu este că inteligența ar putea să fie crescută. Sunt diverse aplicații care pretind să facă asta. Toate dovezile acumulate de știință cu referire la aceste aplicații demonstrează că aceste aplicații te fac mai bun în exact acele lucruri pe care le exersezi, dar nu-ți cresc inteligența în vreun fel. Deci dacă exersezi rotații mentale, evident că vei fi mai bun la asta, dar nu-ți va crește inteligența. Mai demonstrează că aceste aplicații sunt foarte bune în recuperarea în urma unui accident vascular cerebral. Când te uiți la inteligență și la dovezile din ultimii 125 de ani, vedem că inteligența are ritabilitate extrem de mare, deci are o bază genetică extrem de puternică. Deci în ce fel poți să îți crești inteligența? Să îți modifici genomul? E evident că este o combinație între nature și nurture. Poți să ajungi sau nu să-ți atingi potențialul. În mod special în copilăria timpurie și în adolescență, pentru că știm că după 25-27 de ani suntem cu toții în declin cognitiv. Știm lucrurile astea, nu sunt doar teorii.

Dincolo de faptul că facem cursuri de programare la Logiscool sau teste standardizate la Brio, cred că pe toți ne interesează să fim fericiți. Spune-mi puțin despre adaptarea hedonică. Este adevărat că rămânem cu fericirea cu care ne naștem, indiferent că ni se întâmplă highs and lows?

Sunt două zone în psihologia generală din care ne vin noutăți în ultimii ani: genetică comportamentală și neuroștiințe cognitive. Zona de genetică ne spune că o parte din fenomenele psihice au o bază genetică puternică, unele mai mult decât altele. Unul din lucrurile eritabile este un cumul de trăsături de personalitate – positive affectivity versus negative affectivity. Acestea au o bază genetică puternică, foarte greu de modificat dincolo de copilărie și adolescență. Dacă ai predispoziții către afectivitate negativă, vei fi mai tentat să vezi lumea în negru, vei fi mai susceptibil la afect negativ, adică anxietate, depresie, nevrotism, instabilitate emoțională. E factorul principal de risc în sănătate mintală și în lipsa de wellbeing. Există o variație teribilă în diverse tipuri de satisfacție: satisfacția cu viața corelează cu satisfacția cu munca.

În ultimele luni, educația s-a mutat în online. Din perspectiva ta, cum a fost receptată această schimbare de către elevi, părinți, profesori, din punctul de vedere al digitalizării?

E un haos complet. Cea mai bună imagine pe care o pot invoca este aceea a unui furnicar în care ai dat cu bățul și toate furnicile fug în stânga și în dreapta și niciuna nu știe exact ce se întâmplă acolo. Cred că ține și de faptul că nu a fost transmisă cu destulă corectitudine de la bun început acea idee – nu e un sprint, gândiți-vă la doi ani, și n-o să fiți surprinși când va dura trei. Toată lumea a plecat în semestrul al doilea al anului școlar trecut sacrificat. Lumea spunea „ne descurcăm cumva, să treacă valul și după aceea le dregem noi pe toate”, dar valul nu trece. Am pierdut șansa să ne pregătim cu seriozitate pentru ce știam că va veni sau pentru ce ne dăm seama acum că va continua. Disparitățile în educația din România au existat întotdeauna. Din păcate, acum doar reproducem acel model. În școlile din urban, unde părinții sunt mai degrabă afluenți, lucrurile nu stau rău. La școlile private lucrurile nu stau rău. Niciodată nu au stat rău acolo. Dacă te uiți defalcat pe rezultatele PISA, scorul Bucureștiului este identic cu scorul Berlinului și Madridului. Scorul ruralului din România este la 109 puncte, 2 puncte peste scorul mediu din Zimbabwe. Fix acolo este populația care nu poate face nimic pentru a-și ajuta copiii. N-ai nici cei mai grozavi profesori și nici cele mai dotate școli, nici cei mai afluenți părinți și nici cei mai interesați copii. Este o rețetă pentru dezastru. România este unul dintre statele în care există o disparitate foarte mare pe baze de statut socio-economic. Iubesc știința, dar uneori când ne exprimăm științific, lucrurile nu mai dor. E similar în probleme de sănătate mintală. Le dăm niște nume așa sofisticate încât ele își pierd umanitatea. Când avem disparități pe statut socio-economic nu înseamnă nimic, dar de fapt ce avem acolo este sărăcie – problema endemică a României, pervazivă în toate problemele cu care ne confruntăm.

Cum schimbă digitalizarea procesul de învățare și evaluarea a elevilor?

Ce ne arată știința este că nu funcționează bine digitalizarea la toate audiențele. Cu cât copilul e mai mic, cu atât poate beneficia mai puțin de digitalizare. La școala primară nu funcționează. Pentru că nu are autonomia necesară pentru a învăța în acest fel. Cu cât sunt mai mici, copiii au nevoie de relația directă cu învățătorul, care e un mediator al cunoștințelor. Copilul mic are nevoie de această mediere, pentru că nu are autonomie în învățare. La gimnaziu funcționează, dar limitat. Datele ne arată că digitalul nu poate înlocui total învățarea mediată de profesor, față în față. Ce știm este că e un adjuvant foarte bun, poate ajuta învățarea față în față. Zona de blended funcționează foarte bine, în mod special la clasele mari, la liceu, pentru cei care au dezvoltat autonomie în învățare. Dar tehnologia nu e doar un page turner. Dacă digitalizezi un manual, tu nu folosești tehnologia la adevărata lui valoare. Tu doar dai paginile cărții respective. De ce nu faci textul să fie hyperlinked – să poți sări de la un concept la altul, să găsești glosarul mai ușor, să te ducă pe Internet să îți dea resurse, lucruri haioase despre problema respectivă etc. Ai o lume digitală întreagă acolo pe care ar trebui să o apelezi. Din păcate, ce facem noi este că în loc să ne vedem față în față în clasă, ne vedem prin Zoom. În felul ăsta nu ai cum să fii performant. Dar e singurul lucru pe care îl putem face acum. Profesorilor le e teribil de greu, toată lumea se uită cu ochi încruntați înspre ei, fiindcă dacă ceva nu merge, e vina profesorilor. Mulți dintre ei nu stau prea bine în lumea asta digitală. Este în mod special vina angajatorului. Dacă un business folosește o nouă tehnologie, atunci investește în forța de muncă pentru a învăța să folosească acea nouă tehnologie. Din păcate, profesorii nu au beneficiat de astfel de cursuri.

Cum vezi faptul că țările nordice renunță parțial la evaluări sau că le introduc mai târziu în viața elevilor?

Renunță și nu prea renunță. Când zici Liga Nordică te referi la Danemarca, Suedia, Norvegia și Finlanda, deși Finlanda e un caz aparte, care într-adevăr este aversivă la testare și are un anumit model în educație care are succes. În același timp, este țara din Uniunea Europeană cu probabil cea mai mare problemă de sănătate mintală în rândul elevilor. Norvegia nu e deloc aversivă față de teste, au testări naționale cum avem și noi, au bacalaureat și ceea ce se numea la noi treapta a doua (clasa a X–a). Dar testarea este văzută într-un mod mai chill.

Dacă de mâine n-ar mai fi pandemie, ar rămâne efectele pozitive asupra educației ale acestei digitalizări?

Cred că s-ar alege praful de toate lucrurile bune care s-au întâmplat. Nu ar rămâne nimic. Trebuie să ne creăm noi habits-uri, noi modalități de a face lucrurile cu digitalul. N-o să rămână, pentru că dacă ai întreba un profesor cum ar prefera să facă educație, ar răspunde „evident că față în față”. Pentru că te simțeai confortabil acolo, știai cum să faci lucrurile acolo și nu știi prea bine cum să le faci aici, chiar și cei care își fac treaba bine în digital. Dar dacă mai durează un pic și digitalizezi forțat profesorii, asta are și impact pozitiv nu doar pentru abilitățile lor de a utiliza tehnologia, dar dobândesc positive self efficacy. Știu despre ei că pot face asta bine, nu mai au anxietatea aceea legată de performanță. E ca mersul pe bicicletă sau ca înotatul. Dacă faci suficient de mult un lucru, devii confortabil cu el și devii bun în a face lucrul respectiv și ai conștiința de sine că ești bun în a face lucrul respectiv și atunci nu îl vei evita.

Urmărește-ne pe pagina de Facebook Logiscool România și rămâi la curent cu fiecare ediție a LIVE! by Logiscool.